Iarna e un anotimp problematic pentru organismul nostru, care este mult mai expus la îmbolnăviri din cauza sistemului imunitar slăbit de lipsa soarelui. Răcelile și gripele sunt la ordinea zilei, iar pentru a le evita – sau pentru a ne reveni cât mai repede, în cazul în care le cădem pradă – e esențial să consumăm cât mai multe legume.
Legumele sunt surse importante de vitamine și minerale, fără de care organismul nu are cum să funcționeze la parametri normali. Iată care sunt legumele ce nu trebuie să-ți lipsească din alimentație pe timp de iarnă:
Sfecla
Pe lângă gustul dulceag și culoarea intensă, sfecla roșie vine cu un mare atuu pentru sănătate: conține mult mangan, nutrient de bază pentru organism deoarece întărește sistemul osos, contribuie la procesarea colesterolului și a carbohidraților și menține sănătatea sistemului nervos.
Conopida
Cu o porție de conopidă îi furnizezi organismului peste 50% din doza zilnică recomandată de vitamina C! Astfel, îți protejezi sistemul imunitar, dar și creierul, deoarece colina din conopidă este considerată a fi de ajutor în încetinirea pierderii memoriei odată cu înaintarea în vârstă.
Supă cremă de conopidă
Usturoi
Este un aliat important nu doar pentru sistemul imunitar, ci și pentru reducerea dezvoltării bolilor cardiovasculare. Ca să nu mai vorbim de incredibila capacitate de a inhiba creșterea tumorilor canceroase! Conform studiilor de specialitate, un cățel de usturoi pe săptămână reduce cu 35% riscul de a face cancer.
Salată Dakota cu sos de usturoi și arpagic
Țelina
Conține cantități importante de fier (excelent pentru sistemul nervos și reducerea proceselor de îmbătrânire), fibre (ajută la un bun tranzit intestinal) și vitamina K – nutrient asociat printre altele cu prevenirea hemoragiilor, a afecţiunilor pielii și oaselor, scăderea riscului de atac de cord și împiedicarea formării pietrelor la rinichi.
Supă cremă de ciuperci cu țelină Salată Green Box (ţelină, salată verde, măr etc)
Ori de câte ori ai nevoie de o masă cu legume proaspete, vino la Salad Box Shopping City Piatra Neamț să-ți iei porția de vitamine și minerale!