De ce somnul e cel mai bun tratament de frumusețe

Somnul chiar te face mai frumoasă! Nu e un mit, ci un fapt dovedit științific. Suntem construiți în așa fel încât ne conservăm cel mai bine tinerețea și sănătatea dacă dormim între 7-9 ore pe noapte.

Mai puțin de atât îți va afecta înfățișarea. Nu peste noapte, ci în timp, iar după vârsta de 30 de ani, lipsa somnului se va vedea din ce în ce mai mult pe fața ta, deoarece pielea are nevoie de somn pentru a se auto-vindeca. Iată de ce beneficii miraculoase îți privezi tenul dacă nu dormi suficient:

#1. Somnul este anti-aging

Cu alte cuvinte, întârzie apariția ridurilor și le estompează pe cele deja existente. Asta se datorează faptului că în timpul somnului se declanșează producția de colagen (substanța care menține elasticitatea pielii). Dormind 5 ore pe noapte vei avea de două ori mai multe riduri fine pe față decât dacă dormi 7!

#2. Somnul combate cearcănele

Unele cearcăne sunt ereditare, dar cele mai multe sunt cauzate de lipsa somnului. Lichidele se adună în jurul ochilor atunci când stăm întinși la orizontală, de aceea e bine să dormi pe pernă, astfel încât capul să stea mai sus de nivelul inimii. De asemenea, trebuie să te hidratezi foarte bine în timpul zilei și să nu mănânci chestii sărate seara, deoarece vei reține apa, ceea ce va duce la formarea de cearcăne.

#3. Somnul previne apariția coșurilor și a punctelor negre

Cu cât dormi mai bine, cu atât tenul tău va fi mai curat. Lipsa somnului duce la stres și oboseală, care își lasă amprenta asupra tenului, determinând apariția coșurilor și a punctelor negre.

#4. Somnul îți face tenul să strălucească

În lipsa somnului, tenul devine obosit și tern, lipsit de viață și strălucire naturală. Cauza? În timp ce dormi, fluxul sângelui se intensifică la nivelul pielii, astfel că după un somn odihnitor te trezești cu fața proaspătă și îmbujorată.

#5. Somnul uniformizează tenul

Tot datorită faptului că somnul contribuie la o bună circulație a sângelui la nivelul pielii, tenul va căpăta o culoare uniformă, fără pete roșii sau zone decolorate.

Pentru toate aceste motive, somnul e considerat, pe bună dreptate, „fântâna tinereții”. Fă orice efort e necesar pentru a dormi 7-9 ore pe noapte și, în câteva săptămâni, vei observa efectele miraculoase ale somnului pe fața ta!

Totodată, nu uita că somnul trebuie ajutat și de o rutină de frumusețe corectă înainte de culcare: demachiază-te bine (chiar dacă nu folosești farduri sau fond de ten!), aplică un produs special pentru ochi și hidratează restul feței cu o cremă special creată pentru noapte.

Vizitează magazinele de frumusețe din Shopping City Piatra Neamț pentru a găsi cele mai bune produse pentru tenul tău!