Cu toții avem un laptop, dacă nu personal, atunci la birou. Sau și acasă, și la birou… Prin urmare, e important să știm cum să avem grijă de el, pentru a-l putea folosi mult și bine – mai cu seamă că nu este un gadget tocmai ieftin.
Există multe abuzuri de care laptopul tău are parte, de la cafeaua pe care ai vărsat-o din neatenție pe tastatură, până la faptul că uiți să-l închizi atunci când nu mai ai nevoie de el. Pentru a prelungi cât mai mult “viața” și eficiența laptopului tău, ține cont de aceste sfaturi:
✓ Când porți laptopul dintr-o locație în alta, asigură-te că e închis de tot, nu în standby sau sleep mode. De asemenea, scoate din laptop toate CD-urile, DVD-urile și stick-urile.
✓ Temperaturile extreme sau schimbările bruște de temperatură pot avea efecte negative asupra laptopului. Când îl aduci de la foarte frig la cald sau invers, acordă-i puțin timp pentru a se obișnui cu temperatura camerei, înainte de a-l porni.
✓ Laptopul se supra-încălzește mult mai ușor decât desktop-ul, așa că ai grijă să nu-l ții pe suprafețe care nu permit ventilația (perne, pături etc.).
✓ Nu ține laptopul prea aproape de alte aparate care generează câmpuri magnetice puternice, precum televizoarele sau chiar frigiderele. De asemenea, nu ține telefonul mobil lângă laptop, dacă ambele sunt pornite.
✓ Ține laptopul închis, cu clapeta lăsată, pentru a reduce cât mai mult cantitatea de praf care ajunge inevitabil pe tastatură, a prezerva “viața” bateriei și a feri laptopul de atât de frecventul accident cu cafeaua.
✓ Unul dintre marile atuuri ale laptopului e faptul că îl poți lua cu tine oriunde, dar nu trebuie să abuzezi de această calitate. Nu e sigur să mergi cu laptopul la plajă (unde poate intra nisip în el), să îl duci cu tine în bucătărie sau în… cada de baie.
✓ Atunci când îl transporți dintr-un loc în altul, folosește întotdeauna o geantă specială pentru laptop, care să îl protejeze în cazul în care îl scapi pe jos sau scapi ceva pe el.
Dă o fugă până la Altex Shopping City Piatra-Neamț să găsești o husă care să îți protejeze laptopul: